Al doilea atentat în 24 de ore la Volgograd. Cel puțin 14 MORȚI după ce o bombă a explodat într-un troleibuz. GALERIE FOTO+VIDEO

Publicat: 30/12/2013, 15:20

Cel puțin 14 oameni au murit luni dimineață, în al doilea atentat kamikaze care a avut loc în orașul Volgograd (fostul Stalingrad) în mai puțin de 24 de ore. Duminică, alte 17 persoane au fost ucise într-un atac sinucigaș care a avut loc în gara din oraș. Atentatele, care, potrivit anchetatorilor, au legătură unul cu altul, s-au soldat și cu zeci de răniți. Președintele Vladimir Putin a ordonat sporirea măsurilor de securitate în toată Rusia.

FOTO: AFP-Mediafax

UPDATE 11.00 Atentatul comis luni dimineața într-un troleibuz la Volgograd, în sud-vestul Rusiei, este opera unui kamikaze și pare să aibă legătură cu cel comis cu o zi înainte în gara centrală din oraș, au anunțat anchetatorii, citați de AFP.

Primele elemente ale anchetei privind acest atentat arată că „dispozitivul exploziv a fost declanșat de un kamikaze de sex masculin”, a precizat comitetul de anchetă rus într-un comunicat.

Explozibilul folosit pentru atentat prezintă elemente „identice” cu cel folosit duminică, ceea ce „confirmă versiunea unei legături între cele două atentate”, a adăugat acest organism.

FOTO: Ria Novosti-Russia Today

UPDATE 9.55 Bilanțul exploziei produse luni dimineață într-un troleibuz în orașul Volgograd s-a ridicat la 12 morți și 28 de răniți, a anunțat Ministerul rus al Sănătății, citat de agenția Itar-Tass, în pagina electronică.

Două dintre persoanele rănite au murit la spital, ceea ce a ridicat bilanțul victimelor la 12. Potrivit ultimelor informații oferite de reprezentantul Ministerulul Sănătății, Oleg Salagai, alte 28 de persoane rănite a fost internate în spital.

Atacul de luni s-a produs la o oră de vârf pe una dintre cele mai aglomerate străzi ale orașului. Numeroși locuitori, care s-au adunat în spatele cordonului amplasat de poliție la locul exploziei susțin că în troleibuz se aflau mulți elevi care mergeau la școală.

„A fost un zgomot puternic, apoi o lumină și tot drumul era în fum. Trecătorii nu au înțeles ce s-a întâmplat, într-o primă fază. Dar apoi, când au văzut flăcările ieșind din troleibuz și cadavrele victimelor în jur, au fost îngroziți”, a declarat una dintre martorele oculare, Polina.

FOTO: Ria Novosti-Russia Today

Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu Aleksandr Bortnikov, șeful serviciilor ruse de securitate, iar acesta din urmă l-a informat în legătură cu explozia produsă luni dimineață la Volgograd, a declarat purtătorul de cuvânt al președinției Dmitri Peskov.

UPDATE 8.46.Cel puțin 23 de persoane, inclusiv un copil în vârstă de un an, au fost transportate la spital după atacul cu bombă comis luni dimineața împotriva unui troleibuz în orașul rus Volgograd, au declarat serviciile medicale regionale pentru Itar-Tass, relatează agenția rusă în pagina electronică.

Potrivit ultimelor informații, cel puțin zece persoane au murit și alte 23 au fost rănite.

FOTO: Ria Novosti-Russia Today

ȘTIREA INIȚIALĂ.Zece persoane au murit în urma unei explozii produse luni dimineață într-un troleibuz din Volgograd, în sud-vestul Rusiei, unde un atentat sinucigaș a provocat moartea a 17 persoane, duminică, au anunțat agențiile ruse, citate de AFP.

Comitetul de anchetă, care se ocupă de principalele investigații în Rusia, a anunțat imediat deschiderea unei anchete pentru „atentat terorist” și „trafic de arme”, a anunțat purtătorul de cuvânt al organismului, Vladimir Markin, pentru agențiile ruse.

FOTO: Ria Novosti-Russia Today

Markin anunțase anterior zece morți, „potrivit datelor preliminare”, confirmând un bilanț oferit de reprezentanții forțelor locale din Volgograd, oraș situat în apropiere de Caucazul rus instabil.

Zece persoane au fost rănite, potrivit unui bilanț provizoriu întocmit de Ministerul local pentru Situații de Urgență, a anunțat purtătoarea de cuvânt a acestuia, Irina Gogoleva, pentru agenția Interfax.

FOTO: Ria Novosti-Russia Today

Explozia a avut loc la ora locală 08.23 (06.23 ora României), a precizat Ministerul pentru Situații de Urgență într-un comunicat.

Potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă, vehiculul a fost total distrus de explozie.

Duminică, un atentat atribuit unui kamikaze a provocat moartea a 17 persoane în gara aceluiași oraș, foarte frecventată la sfârșitul săptămânii, ce a reprezentat începutul sărbătorilor de iarnă pentru numeroși ruși.

Atentatul a intensificat temerile privind securitatea Jocurilor Olimpice de iarnă organizate în februarie la Soci, stațiune balneară situată la poalele Caucazului.

FOTO: Ria Novosti-Russia Today

Măsurile de securitate au fost consolidate în toate gările și aeroporturile principale din Rusia, după atentatul de duminică.

Autoritățile regionale au anunțat că au ridicat nivelul alertei teroristei în regiunea Volgograd pentru următoarele 15 zile.
Rebeliunea islamistă încearcă să înființeze un stat islamist în Caucazul de Nord, iar liderul său, Doku Umarov, inamicul numărul unu al Kremlinului, a făcut apel, în iulie, într-o înregistrare video la atacuri pentru a împiedica „prin toate mijloacele” desfășurarea Jocurilor Olimpice de la Soci.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte /...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Nu te vom uita! Marea cântăreață a murit. A avut vocea de la Dumnezeu
Oare ce ne așteaptă? Europenii, îndemnați să-și facă stocuri de alimente
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită